Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Tradiții și obiceiuri

Ruga din comuna Liebling

De Rusalii

Locuitorii din Liebling și împrejurimi sunt așteptați la muzică, dans și multă voie bună!  Primăria și Consiliul Local Liebling organizează Ruga de Rusalii .

În prima și chiar a doua zi de Rusalii, rugile ortodoxe, acestea fiind programate în funcție de hramul bisericilor. Bănățenii sunt așteptați să se petreacă în compania mai multor artiști îndrăgiți de muzică populară. Din program nu vor lipsi bucatele tradiționale așezate pe mese îmbelşugate, dar nici vinul sau răchia.

Ruga la Cerna – 8 septembrie

„O vechi datini și cântece ale poporului! Ce dulce farmec cuprindeți voi în naivele voastre expresiuni!’’

    În decursul îndelungatei sale istorii Banatul străveche vatră de permanență și continuitate românească s-a impus prin frumusețea și bogăția locurilor prin hărnicia și priceperea oamenilor și prin varietatea folclorului românesc.

Ruga de la Iosif – 8 octombrie

 

Dubaşii din Liebling

În comuna Liebling, apropierea Crăciunului nu e vestită doar de mirosul de şoric pârjolit sau de cozonaci scoşi din cuptoare. Vânzoleala dinaintea sărbătorii Naşterii Domnului are loc pe un fond sonor specific acestei perioade a anului.

Dubaşii fac ultimele repetiţii, pentru că trecerea lor pe uliţe în Ajun şi de Crăciun este o sărbătoare pentru localnici. La rândul lor, gospodinele fac pregătiri pentru a-i primi în case cum se cuvine. Timp de două zile dubaşii colindă în lung şi-n lat comuna, oprindu-se la fiecare gospodar. Nu rămâne nici o uliţă nebătută de alaiul de feciori şi bărbaţi, nici o casă necolindată şi nici o fată nejucată.

Pornesc în ajunul Crăciunului şi încheie colindatul în ziua sfântă a Naşterii Mântuitorului. Tradiţia a început în anii ’50, după care un timp a fost uitată. De câţiva ani, obiceiul a fost reluat, iar cei 24 de dubaşi colindă comuna, ca, la final, toţi localnicii să fie invitaţi la Balul Dubaşilor. Pe lângă cei 24 de feciori şi bărbaţi, alaiul e compus şi de doi cântăreţi la saxofon, unul la acordeon şi câţiva dansatori, care să le joace pe fetele gospodarilor.

În ziua Crăciunului, seara, îmbrăcaţi în straie populare, purtând căciuli negre din blană de miel, ornate cu pene de fazan şi cu tricolorul, cu dube (tobe) dichisite cu ştergare populare, feciorii şi bărbaţii se pregăteau pentru bal. Îmbrăcaţi în straie populare, micuţii au cântat colinde şi au dansat.

Ultima actualizare: 16:49 | 31.05.2023

Sari la conținut